|
Trimite articolul unui prieten prin Y!M
25
Dec
2009
Sarmale traditionale in foi de varza acra – Reteta romaneasca traditionala de Craciun si Anul Nou
Orice mare sarbatoare este petrecuta in casele romanilor cu bucate alese si traditionale. Sarmalele in foi de varza acra sunt nelipsite de pe masa imbelsugata a Craciunului, Revelionului, dar in general de pe orice masa traditional romaneasca. Sunt unii insa care prefera si partea mai oraseneasca sau mai eleganta a sarmalelor traditionale si anume sarmalute in foi de vita.
Toate bune si frumoase si pentru ca tocmai am sarbatorit in familie Craciunul cu o masa copioasa cu piftie, salata de beouf, salata de icre, salata de vinete, jumari, sorici, friptura de porc si carnati la gratar, cartabosi si bineintelesc cu niste delicioase sarmalute in foi de varza acra, frumos rumenite la cuptor si pentru ca sunt mare amatoare a celor din urma, va impartasesc reteta dupa care eu personal m-am lins pe degete.
Iata de ce aveti nevoi pentru a incepe lucrul la sarmalutele noastre:
- o jumatate kg carne de porc tocata + 250 gr carne vita
- 100-200 gr (in functie de gust) de sunculita afumata de porc
- 1 legatura marar
- 1 legatura patrunjel
- 1 kg si jumatate de varza acra (murata)
- 2 linguri ulei
- 1 cescuta de orez (aprox 100 gr)
- 1 ceapa medie
- 2 linguri bulion
- 300 ml suc de rosii
- 2 foi de dafini, cimbru, sare si piper
Iata si modul de preparare a sarmalelor din carne tocata amestec de porc si vita, invartite in foi de varza acra:
- Se spala varza in apa rece si se desfac cu atentie frunzele, una cate una. Se taie cotoarele (partea mai tare) fiecarei foi. Daca foile sunt prea mari se pot da in 2 sau in 3.
- Carnea de porc si vita, daca nu o aveti deja tocata, o dati prin masina de tocat, impreuna cu ceapa. Daca aveti cumparata carnea tocata, atunci ceapa o taiati marunt si o amestecati cu carnea.
- Puneti carnea intr-un vas mare, pentru a incapea toate ingredientele. Adaugati orezul spalat cu apa rece si scurs bine, putina sare (dupa gust, dar atentie daca varza acra este sarata, nu mai adaugati alta sare) si putin piper.
- Se taie marunt mararul si patrunjelul si se adauga peste compozitia de mai sus si se amesteca bine.
- Se adauga si bulionul si totul se amesteca pana la omogenizare.
- Se ia o frunza de varza, se pune in palma cu partea dinspre cotor orientata spre degetul mare, se ia putina carne (cu o lingura sau direct cu mana) si se aseaza pe mijlocul acesteia, pe lungul acesteia. Se incepe a se rula frunza dinspre partea dinspre incheietura mainii si se aiba in vedere a ramane aproximativ cate un cm sau 1,5 cm in capete. Inainte de a ajunge la capatul celalat cu rulatul, marginile se petrec peste rulou si apoi se continua rularea. Este un fel de impachetare ca la pachetele normale de cadouri si se are in vedere ca in timpul fierberii carnea sa nu poata sa iasa din ruloul-paturica. Atentie, la rulare trebuie sa aveti putina presiune, astfel incat sarmaluta sa iasa bine intinsa, caci altfel exista riscul a se desface in timpul fierberii.
- Se pregateste o oala voluminoasa, se adauga pe fundul acesteia cele 2 linguri de ulei si cateva frunze de varza taiata fideluta. Apoi se incepe asezarea sarmalutelor circular, pornind dinspre margine si facand un cerc complet, apoi continuand cu un alt cerc de sarmalute, concentric cu primul cerc. In centru se lasa un loc cam cat ar incapea o sarmaluta sau doua, in care nu se va aseza nimic. Se lasa acest loc pentru ca fierberea sa se poata desfasura in regula si atunci cand vor da clocotele, sarmalutele noastre nu vor fi rascolite.
- Se taie sunculita sau costita afumata in bucatele mici si se aseaza printre randurile de sarmalute. Tot printre sarmale se pun si cele doua foi de dafin si cateva boabe de piper negru.
- Deasupra sarmalelor se mai pune varza tocata fideluta si apoi se toarna sucul de rosii si se mai adauga inca putina apa pana ce sarmalele vor fi acoperite bine de apa (aproximativ inca 200 ml de apa).
- Se pun la foc potrivit si se lasa sa dea in clocot aproximativ o ora si jumatate. Nu se da prin sarmale, doar se rasuceste din cand in cand cratita pe foc pentru a se aseza singure in cratita.
- Dupa ce sarmalele sunt aproape gata, se introduc aproximativ 20 minute la cuptor pentru a scadea si a se rumeni frumos.
Sarmalutele din carne tocata amestec (porc si vita) in foi de varza acra sunt gata pentru a fi servite. Puteti sa adaugati la compozitie doar carne de porc sau orice orice alt fel de carne preferati. Sunt delicioase si sarmalutele din carne de curcan, carne de vita sau carne de vanat sau din carne amestec, din orice amestec doriti.
Sarmalutele se servesc ca atare cu ardei verde iute sau cu smantana si mamaliguta. Iar pentru cei mai pretentiosi puteti sa adaugati printre sarmalute si o foaie de cimbru si chiar si niste marar tocat. Vor arata fantastic in acest fel, iar gustul va fi unul desavarsit.

Yam-yam… hai ca eu am plecat sa mai servesc o portie din delicioasele sarmalute ale mele si sper sa va placa si voua, daca veti alege reteta noastra de sarmale din amestec de carne tocata de porc si vita in foi de varza acra. ![]()
codRosu.ro nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate la acest post