Revolta unui tanar roman care doreste o gustare de la MAI

by Sorin on December 8, 2009

revolta unui tanar neintelesRevolta unui tanar roman care doreste o gustare de la MAI

Buna ziua,

Sunt un tanar al acestei Romanii. Anul acesta am avut drept de vot. M-am dus sa votez. si în primul tur, si în al doilea. În primul cineva s-a
rastit la mine sa votez si pentru referendum. Nu am înteles prea bine, dar mi-am propus sa fiu un bun cetatean, pentru ca numai asa putem sa
schimbam Romania. Am votat, dupa ore întregi de stat la rand si dupa umilinta.

Ce puteam sa îmi doresc? O tara în care sa pot sa îmi iau o slujba fara sa fiu copilul nimanui important sau sa dau mita, sa am un computer, sa merg si eu la mare, sa nu fiu hartuit, sa nu dau spaga daca ma opreste Politia pe strada cu masina, sa pot sa îmi iau o masina….sa nu mai platesc cartile la faculta……. Am votat si în turul doi. Am fost constiincios, informat, am urmarit programele electorale, am ales, putin cu sufletul strans, dar am luat o
decizie……….am mers la vot…….cand stateam la rand (iar rand) unii vorbeau si radeau de mine ca sunt prost, pentru ca macar un milion puteam sa îmi iau, chiar daca nu am tupeu sa fotografiez votul. Cool, man……. DAR…….. eu am ales sa aleg, nu stiu daca întelegeti asta…..nu stiu daca ne vedeti, pe mine si pe colegii mei……..care au ales sa aleaga si sa îsi urmeze candidatul, simbolul, care le-a propus o solutie, prima data dupa multi ani în care nimeni nu a venit cu o solutie.

Nu am comentat, erau prea multi sa ma pot împotrivi. M-am gandit ca mi s-a întamplat mie atunci, sa nimeresc între prea multi care pun
stampila pe viata noastra pentru ca altii cativa au avut bani sa le dea.

Am stat 2 ore la rand la sectia speciala. Era aproape inchiderea cand am putut vota. Pentru ca eu sunt din provincie si întotdeauna provincialii veniti în Capitala sunt mai sfiosi, cel putin în anul întai de „faculta”. Am ajuns în camin, la exit-poll-uri am vazut cum candidatul meu, cel care adusese solutia pentru mine, nu stiu pentru altii, anunta ca împreuna cu echipa, va începe treaba. si îsi felicita presedintele.

Nu sunt un tip extrovertit. Nu am sarit în aer, nu am fluturat steaguri pe strada. Am zambit un pic, în treacat, fericit, ca de maine, noi, tinerii, avem un sprijin. Am adormit zambind. A doua zi, m-am trezit curios, înainte de a pleca la cursuri. Ziua mi s-a parut deodata sumbra, camera de camin – ca o celula. Tocmai spunea un domn ca a fost la Ministerul Administratiei si Internelor sa ia o gustare si aflasem ca sondajele s-au pacalit, ca realitatea e alta, ca atatia oameni au iesit la vot ca sa fie ciuruiti.

Am plecat ametit la facultate. Pe drum, o femeie batrana plangea si spunea ca da acatiste sa se uite Dumnezeu la Romania, pentru ca nu mai poate trai, e disperata. Eu m-am gandit sa o chem la sediul Ministerului Administratiei si Internelor, sa ia o gustare. O gustare pe zi o poate ajuta sa supravietuiasca.

Mergeti cu mine? Eu nu sunt un om curajos, dimpotriva, sunt un las. Dar simt uneori ca, daca se produce un atentat la viata mea, la libertatea si demnitatea tarii mele, pot macar sa fac, sa invit oamenii la o gustare.

Dragos


Posturi similare:

{ 5 comments… read them below or add one }

ANDRA TUDOR December 8, 2009 at 10:44

TARA ASTA E A TUTUROR ROMANILOR!

ROMANIA ESTE A TUTUROR ROMANILOR CU BUN SIMT, SI NU POATE FI CONFISCATA DE NISTE HOTI!

Romania este patria mea, aici m-am nascut si aici vreau sa traiesc. Nu am acceptat niciodata in viata sa fiu furata, sa isi aroge altii meritele pentru munca mea, si nu voi accepta nicicand ca Romania sa fie condusa de niste hoti. Dnul GEOANA a castigat alegerile prezidentiale, si noi trebuie sa luptam pentru asta!
CATEGORIC DNUL GEOANA ESTE PRESEDINTELE ALES DE POPORUL ROMAN!

Eu nu vreau sa cedez usor, daca trebuie sa ies in strada si sa cer sa fie respectata vointa poporului, care a hotarat ca dnul Geoana sa fie presedintele Romaneie, cu siguranta ca voi iesi, si imi voi striga durerea si scarba fata de nesimtirea PDL-ului si a lui BASESCU de a frauda alegerile, ca sa nu lasam ca Romania sa fie condusa de niste hoti, de acest sistem totalitar propagat de Basescu.
NU MAI VREAU SA TRAIESC SUB DICTATURA LUI BASESCU! Vreau sa gandesc liber, sa pot spune ce gandesc, sa traiesc libera in aceasta tara, fara teama de violenta verbala ori fizica manifestata de simpatizantii si activistii PDL-ului fata de cei care nu cred in Basescu.

Poate partidele politice, PSD-ul si PNL-ul , care s-au coalizat impotriva lui Basescu au cazut intr-o capcana a bunului simt, vrand sa le dea clasa PDL-stilor si lui BASESCU, si incercand sa lucreze in echipa pentru a-i invinge, au sfarsit prin a pierde din vedere viclenia PDL-stilor, cameleonismul si mojicia lor, faptul ca nu se vor lasa usor invinsi, ca vor face tot ce le sta in putinta sa ramana la putere, legal sau ilegal. Dar noi trebuie sa luptam pentru Romania, pentru speranta de a fi liberi in tara noastra, de a fi respectati ca oameni de presedintele acestei tari, de a nu fi jigniti ca la usa cortului de cel care ocupa cea mai inalta functie in stat.

Romania merita sa fie condusa de un om echilibrat, cu bun simt si educat, care sa ne faca mandri ca suntem romani. Nu suntem un popor de golani ca sa fim condusi de un presedinte care nu ne respecta ca oameni, care gandeste pagubos pentru tara, si care pune interesul personal deasupra interesului national!

POPORUL ROMAN NU TREBUIE SA CEDEZE IN FATA ACESTOR FRAUDE DE PROPORTII, CARE SCHIMBA RADICAL VOINTA ROMANILOR PENTRU CEL CARE VA FI PRESEDINTELE TARII IN URMATORII 5 ANI! Asa cum nu cedam in viata cand suntem furati, batuti, jigniti sau umiliti, asa si acum nu trebuie sa lasam sa fie calcata in picioare vointa poporului.
Poporul roman a ales in mod legal si corect ca ROMANIA sa fie condusa de MIRCEA GEOANA, si noi suntem datori sa luptam pentru ca decizia noastra sa fie respectata! Ne suntem datori noua insine care am votat, parintilor si copiilor nostri, dar mai ales trecutului, celor care si-au pierdut viata la revolutia din 1989 pentru ca Romania sa fie o tara democratica, sa nu mai fie condusa de un dictator!

HAIDETI SA NU-I LASAM PE BASESCU SI PE PDL-sti SA NE CIURUIASCA INCA 5 ANI!

EU IMI VREAU TARA INAPOI!
VREAU LIBERTATE, LINISTE IN TARA, SI VREAU SA FIM RESPECTATI DE PRESEDINTELE ROMANIEI!

Reply

bogdanescu December 8, 2009 at 13:18

Sa stiti ca gustarile la MAI au fost intotdeauna urmate de indigestii. Mie din ce in ce mai teama pentru meseni.

Reply

Nicoleta Balaci December 8, 2009 at 14:30

Credeti ca un ceai de “3 frati patati”, “zanganeaua catuselor” sau “ciubotica fraudei” le-ar vindeca indigestia?

Reply

TransMix December 8, 2009 at 23:59

Deşi nu pot să zic că e idolul meu, tot respectul pentru Băse că a reuşit să câştige singur împotriva tuturor. Chiar dacă preţul pentru această victorie a fost scindarea atât a clasei politice câţ şi a ţării în două jumătăti sensibil egale.Fac pariu că, dacă ar fi jucat în Titanic, ar fi reuşit să-i salveze şi pe cei care n-ar fi dorit lucrul ăsta!

Reply

Alex December 9, 2009 at 10:50

transmix,ori esti prost ori esti securist !Alege tu!Daca a fi presedinte,cu intreg aparatul de stat la picioare,armata ,servicii secrete administratie,politie…etc inseamna sa fi SINGUR ,atunci te las sa alegi din cele 2 variante ,PROST sau securist!

Reply

Leave a Comment

Previous post:

Next post: