Prima răutate feminină

by CARMEN on January 26, 2012

Prima răutate feminină

Îmi amintesc că eram în clasa a VIII-a și era o iarnă albă, exact ca în zilele astea. Ieșisem la săniuș, mă interesa și să mă dau cu sania, dar și să mă întâlnesc în felul acesta cu colegii de școală, majoritatea vecini de cartier.
Colega mea de clasă, minunata Adina, o fetiță foarte fâșneață, frumușică și plină de succes, era piua întâi pe pârtie, cu fratele ei mai mic, cațelul, un teckel haios, și cu o sanie de ultimă generație, nu jerpelită și obosită, din fier ruginit, ca a mea. Toți băieții roiau în jurul ei, încercând, care mai de care, să-i facă pe plac. Mă enerva și că se dădea cu sania continuu, abia cobora de pe o sanie și era invitată să se urce pe o alta. Nu tu stat la coadă, nu tu lipsă de cârmaci destoinic pe derdelușul plin de capcane. Eu, singură și stingheră, fără vreo bascuță chic peste pletele drepte, revărsate și blonde, ca ea. Cu un fes îndesat pe cap până peste sprâncene, cu un fular ponosit legat la gât, cu părul împletit în două cozi copilărești și stupide, cu sania mea ieșită din competiție cam demultișor, mă uitam plină de invidie femeiască înspre jocul ei.
La un moment dat, un băiat, vrând să se apropie și el de vedeta școlii, găsește portița deschisă și începe cu ea o conversație despre cățel, că “ce drăgălaș e”, “da’ nu mușcă?”, “da’ cum îl cheamă?”, “da’ de ce e așa de crăcănat?” “Pentru că e fotbalist!”, i-a replicat gângurind grațios frumoasa mea colegă. Parcă mi-a explodat un pogon de artificii în creier.
“Și tu, tot fotbalistă?” m-am insinuat eu disprețuitoare în discuție, ațintindu-mi privirea spre picioarele ei strâmbe.
Și în râsul hohotit al curtezanului ei, am plecat triumfătoare spre casă, pe picioarele mele drepte, rumegându-mi sătisfacută amara victorie.

sursă foto: goblenart.com “Fetița cu cățelul”

Carmen Voinea-Răducanu


Posturi similare:

Cautari recente:

Leave a Comment

Previous post:

Next post: