Muzele lui Constantin Brancusi – Femeia, sursa de inspiratie a lui Brancusi

Esti curios sa stii cine sau ce a fost sursa de inspiratie a celebrului artist Constantin Brancusi (1876-1957), ce muze a avut Brancusi? Am primit pe e-mail un interesant articol despre acest lucru, care mie personal mi s-a parut fascinant, sper ca si voua… Va las sa-l parcurgeti si imi pare rau ca nu stiu cine este autorul pentru a-l mentiona… merita!

„Femeile din viata lui Brancusi: Sursa de inspiratie

Constantin Brancusi a fost o personalitate a carui consistenta umana a fost inghitita pur si simplu de legenda. Omul Brancusi a fost, practic, strivit de cioburile propriei statui, precum Zamolxe din piesa cu acelasi titlu a lui Lucian Blaga. Este inexplicabil cum de s-a putut intampla acest lucru intr-un interval de timp atat de scurt, dar in orice caz e bine ca s-a intamplat, chiar daca pentru asta a trebuit sa sacrifice oameni apropiati, prieteni, femei. Sa-i sacrifice sau pur si simplu sa se foloseasca de ei pentru a-si atinge telul.

Pretul acestui comportament a fost, pe de o parte, magnitudinea operei, care mai produce si astazi seisme, iar pe de alta parte singuratatea trista a omului, in ultimii ani de viata. Spuneam intr-un articol anterior despre Brancusi ca aproape toate femeile care i-au trecut pragul, atrase ca fluturii de lampa, au trecut in mod fatal si prin patul lui primitiv din locuinta-santier. S-a bucurat de ele fara sa le dea nimic in schimb, furandu-le chipul si esenta, pe care le-a transformat in statui. Nu s-a falit niciodata cu „cuceririle” lui, tot ceea ce stim s-a aflat de la „victime” sau de la martori indirecti. Voi face, pentru inceput, o trecere in revista a catorva nume de femei mai mult sau mai putin celebre, care au avut curiozitatea fatala de a-l cunoaste de aproape…

Margit Pogany
Brancusi a cunoscut-o pe pictorita unguroaica Margit Pogany prin 1909 si i-a cerut sa-i pozeze pentru un bust. „Am pozat pentru el de mai multe ori, isi amintea Margit Pogany. De fiecare data, incepea si termina un nou bust (in lut). Fiecare era frumos, minunat de real. Eu il rugam sa-l pastreze ca varianta finala, dar el izbucnea mereu in ras si arunca bustul inapoi, in lada cu lut din coltul atelierului – spre marea mea dezamagire“. Margit Pogany a consemnat si impresia pe care i-a produs-o contemplarea unui cap de marmura aflat in atelier: „Am realizat ca eram chiar eu, desi capul nu avea niciuna din trasaturile mele. Era tot numai ochi. Insa, privind inspre Brancusi, am observat ca ma privea pe furis, in timp ce vorbea cu prietenii mei. I-a facut o enorma placere sa constate ca am reusit sa ma recunosc“. 19 lucrari intitulate „Domnisoara Pogany” a realizat Brancusi, intr-un interval de 20 de ani. In 1913 a expus-o in Statele Unite, unde a trezit un interes urias. Cat priveste prototipul, Margit Pogany, dupa primul razboi mondial aceasta s-a stabilit in Australia. Pana in 1937 cei doi au intretinut o corespondenta intensa.

Margit Pogany si “Domnisoara Pogany”

Printesa Marie Bonaparte
A fost fiica Printului Roland Bonaparte (1858-1924) si a Mariei Félix Blanc. Bunicul patern a fost Pierre Napoleon Bonaparte, fiu al lui Lucien Bonaparte, care era unul dintre fratii mai mici ai lui Napoleon I. Bunicul matern a fost François Blanc, principalul dezvoltator imobiliar din Monte Carlo. De la aceasta parte a familiei sale, Marie a mostenit o marea avere. In 1907 s-a casatorit cu Printul George al Greciei si Danemarcei, al doilea fiu al regelui George I al Greciei. I-a pozat lui Brancusi pentru controversata „Printesa X”, care a provocat un scandal imens in 1919, cand artistul a expus-o la Grand Palais. A fost considerata o lucrare pornografica pentru asemanarea ei cu un falus, Brancusi fiind obligat sa o retraga din expozitie. Este adevarat ca printesa Maria Bonaparte a fost obsedata toata viata de penis si de obtinerea orgasmului (ea fiind frigida), dar sensul lucrarii e cu totul altul. Iata ce-i declara, in ianuarie 1920, Constantin Brancusi ziaristului Roger Devigne de la revista „L’ère nouvelle”: „Statuia mea, intelegeti domnule, este femeia, sinteza insasi a femeii, eternul feminin al lui Goethe redus la esenta (…) Cinci ani am lucrat, si am simplificat, am facut materia sa spuna ceea ce nu se poate rosti. Si ce este in fond femeia? Un zambet intre dantele si fard pe obraji? (…) Nu asta este femeia! Pentru a degaja aceasta entitate, pentru a aduce in domeniul sensibilului acest tip etern de forme efemere, timp de cinci ani am simplificat, am finisat lucrarea. Si cred ca, biruind in cele din urma, am depasit materia. De fapt e chiar pacat sa strici frumusetea unei materii sfredelind mici gauri pentru ochi, (sculptand) parul, urechile. Si materia mea e atat de frumoasa prin liniile acestea sinuoase, stralucind ca aurul curat si care rezuma intr-un singur arhetip toate efigiile feminine de pe pamant“.

Printesa Marie Bonaparte a Greciei si „Printesa X”

Eileen Lane
O relatie „interzisa” a avut Brancusi cu o frumoasa americanca de origine irlandeza, pe nume Eileen Lane, venita in Europa pentru a-si vindeca ranile provocate de o logodna esuata. Era fascinata de Brancusi dar, in acelasi timp, rigida in gandire si plina de prejudecati, ceea ce l-a determinat pe Brancusi sa-i spuna: „De ce nu vii cu mine in Romania? Asta iti va schimba ideile. Nu trebuie sa-ti faci probleme de ce vor zice oamenii, te voi prezenta drept fiica mea”. Eileen a acceptat invitatia si, impreuna cu Brancusi, a vizitat Romania, intre 11 septembrie si 7 octombrie 1922. Diferenta de varsta dintre cei doi (peste 20 de ani) a facut imposibila finalizare relatiei printr-o casatorie, lucru la care, oricum, Brancusi nici nu se gandea. Eileen, care era foarte indragostita de Brancusi, a rupt in cele din urma relatia si s-a intors in America unde s-a casatorit. “Doresc sa-ti multumesc pentru zilele petrecute impreuna – ii scria ea mai tarziu. M-a durut insa sa te vad suferind, la fel cum m-a intristat teama de a nu-ti putea arata o afectiune pe care nu mai am dreptul sa ti-o impartasesc”. Eileen Lane i-a inspirat lui Brancusi lucrarea cu numele sau (“Eileen Lane”).

Constantin Brancusi, Eileen Lane si lucrarea “Eileen Lane”

….

Léonie Ricou
L-a cunoscut pe Brancusi in salonul ei opulent din Grand Hôtel Particulier, aflat pe boulevard Raspail la nr. 270, in perioada 1914-1915. Leonie Ricou era o femeie bogata din inalta societate pariziana, o cunoscuta protectoare a artelor si a artistilor. Nu exista dovezi certe asupra caracterului intim al relatiei lor, in orice caz Leonie i-a inspirat lui Brancusi lucrarea „Madame L.R.” (vanduta, in urma cu doi ani, la Londra, la o licitatie Christie’s, cu 20 de milioane de euro). Sculptura n-a apartinut niciodata „inspiratoarei”. Ea a stat in atelierul din cartierul Montparnasse pana spre anul 1920, cand Brancusi a dat-o, in schimbul unei picturi, lui Fernand Léger. Acesta a fost primul proprietar al lucrarii, pana la moartea sa, in 1955. A fost lasata mostenire vaduvei sale, Nadia, pentru ca, ulterior si in final sa intre in colectia Yves Saint-Laurent, care a vandut-o la licitatia Christie’s. Lucrarea nu fusese nicodata expusa.

Léonie Ricou si “Madame L.R.”

Baronesa Renée Irana Frachon
In perioada 1909-1910, i-a pozat lui Brancusi, in celebrul lui atelier-santier-sanctuar din cartierul Montparnasse, misterioasa baroana Renée Irana Frachon, al carei portret, conform interpretarilor, a devenit, prin distilari succesive, „Muza adormita”. Ca si in cazul lucrarilor „Domnisoara Pogany” sau „Printesa X”, Brancusi a insistat obsendant in exprimarea totala a trairii declansate de modelele sale feminine. De aceea a incercat sa „extraga” ideea din mai multe materiale (bronz, marmura, lemn). Discretia cu care sunt invaluite anumite relatii ne impiedica sa stim pana la ce grad de intimitate au ajuns. Este si cazul acestei baronese cu nostalgii (sau, poate, cu ascendente) persane. Ea chiar a vizitat Iranul si i-a trimis, din Teheran, o carte postala lui Brancusi, in 1923. Iar ceva mai tarziu a publicat si o carte despre calatoria ei prin lumea islamica: „Quand j’etais au Kurdistan”.

Renee Irana Franchon si „Muza adormita”

Mama si fiica: Agnes si Florence Meyer
Jurnalista Agnes Ernst Meyer l-a cunoscut pe Brancusi, in 1910, prin intermediul sotului ei, Eugene Isaac Meyer, director al Ziarului “The Washington Post”. Relatia dintre ei s-a materializat artistic in lucrarea “La Reine Pas Dédaigneuse”, sculptata in marmura neagra. Agnes Meyer e aceea care ii asigura lui Brancusi, in 1914, transportul la New York al lucrarilor pentru expozitia acestuia la Photo-Secession Gallery a lui Stieglitz si Steichen, dupa cum tot ea acoperea cheltuielile procesului castigat de sculptor in 1929, contra vamii americane. In acelasi an, Florence, una dintre cele trei fiice ale lui Agnes, a venit la Paris pentru a incerca sa-si construiasca o cariera de dansatoare. A ajuns, evident, si in atelierul lui Brancusi, adusa acolo chiar de mama ei. In mod fatal, intre artist si fiica jurnalistei a inceput o relatie care s-a prelungit, prin corespondenta, pana in 1947. Se pare ca lucrarea „Miracle” a fost inspirata de Florence Meyer. Iata cateva fragmente din scrisorile trimise de Brancusi, din care reiese destul de clar natura relatiilor dintre ei (Unele dintre scrisori sunt semnate cu numele „conspirative” Morice I, Morice II si Morice III).

Agnes Ernst Meyer si “La Reine Pas Dédaigneuse”

Florence Meyer
„Nu demult am dejunat cu Favorita. M-a intrebat daca am stiri de la dumneavoastra si i-am spus ca v-am scris o scrisoare aproape de dragoste si ca n-am primit raspuns, la care ea a afirmat ca ati fi fost indignata daca v-as fi scris altfel…“ (23 februarie 1933)

„Iti multumesc mult pentru fotografii, nu sunt rele deloc. Ai perfecta dreptate sa spui ca dansatorii sunt fenomene si nu rezultatul unei evolutii, in toate artele este exact la fel. Scoala nu ne invata decat ceea ce stim. Drumul inainte este necunoscut, dar noi oricum mergem pe el, impinsi de o nevoie inerenta tuturor lucrurilor: iata la ce ma gandeam cand spuneam ca facem ceea ce trebuie sa facem si nu ceea ce bunul plac ne poate conduce sa vrem sa facem. Si aceasta nevoie profunda, care ne macina in permanenta, e ca o piatra pretioasa, bruta, pe care trebuie s-o lucram cu rabdare si metoda. Nu te omori cu dansul… Cauta sa nu te obosesti, caci oboseala excesiva descurajeaza iar descurajarea repetata ucide increderea in noi insine. Or n-avem decat credinta spre a ne ghida, draga mea Florence“ (31 iulie 1933)

„In seara premierei voi fi printre aceste flori, pentru a sarbatori triumful tau. Floarea pe care ti-o trimit e miraculoasa. Priveste-o cand esti in dificultate si ea te va salva“ (21 decembrie 1936)

„M-am gandit si ma gandesc mult la tine, tot timpul… Te imbratisez din adancul inimii si te astept cu cea mai mare dragoste“. (7 august 1938)

„Te imbratisez mult, mult, mult, mult, mult… Am gasit cercelul tau printre pietrele mele si ma bucur ca e in siguranta. M-am gandit si ma gandesc mult la tine, tot timpul… Te imbratisez din adancul inimii si te astept cu cea mai mare dragoste“. (7 august 1938)

„Foarte, foarte draga Florence, ma gandesc mult la tine si as vrea sa fiu acolo, sa te alint. Te imbratisez de aici, cu spiritul si inima, si-ti trimit multa dragoste“. (21 decembrie 1938).

Relatia lor epistolara continua chiar si in 1947. De data asta, Florence, care era maritata, il iubea mai mult ca o fiica, trimitandu-i de la distanta, iubitului ei de 69 de ani, pachete cu haine si bunatati. Si iata raspunsul lui Brancusi:

„Multumesc, Darling, acestea sunt lucrurile care-mi lipsesc cel mai mult. Morice III incepe sa te coste destul de scump. Ai sa te ruinezi pentru un ingrat“. (1947)

Florence Meyer si “Miracle”

Aproape niciuna dintre femeile care s-au apropiat, mai mult sau mai putin, de Brancusi, nu s-a situat la distanta corecta de el, pentru a intelege ceva din aceasta apropiere. Unele l-au parasit repede, dupa ce si-au astamparat curiozitatea, altele au zabovit mai mult, pe altele le-a gonit el. In orice caz au fost multe. Noi trecem in revista doar cateva, cele mai importante…

„Fetiscana sofisticata” Nancy Cunnard
Nancy Cunnard a fost o femeie si o scriitoare nonconformista, care a militat impotriva rasismului si fascismului. Desi s-a nascut intr-o familie britanica aristocratica, ea a respins ferm valorile clasei din care provenea. Afost muza inspiratoare a multor scriitori si artisti ai secolului XX: Lewis Wyndham, Aldous Huxley,Tristan Tzara, Ezra Pound, Henry Crowder, Louis Aragon, Ernest Hemingway, James Joyce, Constantin Brancusi , Langston Hughes, Man Ray, si William Carlos Williams. Cu cel putin jumatate dintre ei a impartit si patul, unul dintre ei fiind, evident, Brancusi. In perioada in care frecventa atelierul acestuia din Montparnasse, Nancy Cunnard umbla insotita de un pianist negru cu care, de fapt, traia, aceasta neimpiedicand-o sa aiba multiple relatii paralele. Brancusi i-a dedicat doua lucrari: „Jeune Fille Sophistiquée” („O fetiscana sofisticata”) si „Negresa blonda”. Viata promiscua si dezordonata i-a ruinat sanatatea fizica si psihica, ceea ce a dus la internari repetate in spitale si centre de boli mintale. Nancy Cunnard a murit la varsta de 69 de ani, cantarind doar 26 de kilograme, in Cochin Hôpital, Paris.

Nancy Cunnard si reprezentarile ei: „Jeune Fille Sophistiquée” si “Negresa blonda”

„Vrajitoarea” Vera Moore
In ultimii ani de viata ai lui Brancusi, una din cele mai apropiate persoane (de fapt, singura) i-a fost pictorita Sonia Terk-Delaunay, cea care l-a convins sa-si faca un testament prin care sa clarifice cine va trebui sa aiba grija de operele sale de arta si de atelier. Desi tinuse unele jurnale si caiete de notite, Sonia si le-a distrus inainte de a muri. Totusi, in hartiile ratacite printre acte si fotografii, s-a gasit o insemnare ciudata, care se referea la o intalnire de cateva ore a lui Brancusi, in atelierul sau, cu o femeie pe care el o numea „Vrajitoarea”: pianista Vera Moore. Brancusi ii spunea Soniei ca puterea Verei asupra lui a fost atat de mare incat, dupa incetarea legaturii lor, nu a mai fost atras de nimeni altcineva, nici fizic si nici psihic: “La o intalnire de cateva ore din studioul lui Brancusi, el mi-a povestit ca dupa Vera nu a mai existat nimeni in viata lui, nu a mai atins nici o femeie. De buna voie si nesilit de nimeni a devenit un ascet. Aceasta transformare a fost remarcata de toti, insa nimeni nu a pus-o in legatura cu Vera”. Se pare insa ca, daca Sonia spune adevarul, Brancusi o mintise. Asa cum se stie, dupa Vera Moore au mai existat cel putin doua femei in viata artistului: Maria Tanase (in 1938) si Peggy Guggenheim (1939). Brancusi o cunoscuse pe Vera Moore in 1930, au avut o relatie care a durat pana in 1935, din care ar fi rezultat un copil. Cercetatoarea Siena Miller sustine ca acest rod al iubirii dintre artistul roman si Vera Moore, ar fi John Moore, fost fotograf la cabaretul Crazy Horse. Acesta are astazi 77 de ani si traieste la Jouy en Josas, o localitate din vecinatatea Parisului. John Moore ( pe care-l cheama, de fapt, John Constantin Brancusi Moore) nu a fost recunoscut de tatal sau.

Vera Moore si fiul ei John Constantin Brancusi Moore