În lipsa omeniei
Am văzut de foarte multe ori, în preajma mea, o lipsă dramatică de bunătate sufletească.
În ochii semenilor, răutatea avea uneori culori luminoase ca jarul. Ala din focul Iadului. Nu vă dau exemple concrete, dar sunt sigură că știți despre ce vreau să vă spun. Despre acea urâțenie sufletească care te străpunge până la cel mai firav nerv și care se manifestă și la cei mai frumoși la chip dintre pământeni.
Nu înțeleg mecanismul prin care natura umană ascunde și apoi relevă astfel de apucături, aș vrea sa descopăr cum se pitește în sangele și carnea ființelor înzestrate aparent cu gândire și simțire, neantul. Cu ce se acoperă urâtul din noi până la momentul de dezvelire? Cum putem afla, de sub fardul gros al zâmbetelor largi, mizeria?
Si mai ales, cum ne-am putea feri de ea? Există vreun spray împotriva urâtului din oameni? Ori un praf născut în alambicul vreunui alchimist?
Cu ce-am putea contracara senzația aceea de rău ancestral care doarme pe dinăuntrul omului?
sursă foto: roumanian.blogspot.com
__
Carmen Voinea-Răducanu
Posturi similare:
- Rasa umană în cea mai abjectă formă a sa
- Muzeul de sculpturi subacvatice
- Ce haine trebuie să porți când este ger?
- Despre bărbații care își înșeală partenera
- Sunt in poze deci exist…de la TweetMeet Ploiesti
