De ce să alegi un acoperiş din ţiglă metalică

Articolul 26

Acoperişurile metalice oferă numeroase avantaje, printre care se numără şi un ciclu de viaţă mai lung comparativ cu alte tipuri de materiale. Un acoperiş din ţiglă metalică poate face faţă mai bine condiţiilor meteorologe dificile, cum ar fi grindina, vântul, ploile şi zăpezile abundente. De asemenea, acestea sunt rezistente la incendii şi se găsesc în variante, materiale şi culori diverse.

De se să alegi acoperişurile metalice?

Acoperişurile metalice oferă mai multe avantaje, precum durabilitatea, rezistenţa, versatilitatea și eficienţa energetică. Datorită faptului că se pot realiza din materiale reciclate şi pentru că sunt reciclabile 100%, acoperişurile metalice sunt considerate ecologice.

Chiar dacă facturile de instalare iniţiale pot fi de 3 sau chiar 4 ori mai mari decât în cazul unui acoperiş din asfalt sau din lemn, cel din tablă are durata de viaţă de până la peste 60 de ani.Un alt avantaj al acestor acoperişuri este garanţia mare pe care o primesc. Acoperişurile medii premium din asfalt au de obicei garanţia între 12 şi 20 de ani, în timp ce garanţiile acoperişurilor metalice poate ajunge până la 50 de ani, adică de 4 ori mai mult.

De asemenea, acestea oferă o izolaţie foarte bună şi contribuie la reducerea facturilor de încălzire. În plus, acoperișurile metalice se găsesc într-o mare varietate de stiluri, culori şi finisaje, putând imita lemnul, ardezia, şindrila sau ţigla din lut.

Economie de energie cu acoperişuri metalice

Din cauza faptului că preţurile în continuă creştere a combustibilului afectează facturile de energie, creşte şi numărul proprietarilor care caută materiale de construcţii mai eficiente din punct de vedere energetic. Acoperişurile metalice sunt un astfel de material de construcţie, reducând cu până la 40% facturile anuale de energie.

Datorită caracteristicii reflectorizante, acoperişurile metalice asigură economia de combustibil în timpul verii prin reducerea temperaturilor. Pe lângă faptul că reduc consumul, sunt şi reciclabile şi prietenoase cu mediul înconjurător.

Acoperiş tradiţional versus acoperiş metalic

Acoperişul este structura principală care protejează locuinţa de efectul fenomenelor meteorologice. Prin urmare, materialul din care este realizat trebuie să fie rezistent în condiţii extreme şi să facă faţă atât verilor caniculare, cât şi iernilor bogate în zăpadă şi gheaţă. Există multe materiale pentru acoperişuri, precum lemnul sau asfaltul, care nu fac faţă prea bine condiţiile vitrege ale vremii. De aceea, este important să alegi pentru acoperiş un material rezistent cum ar fi cuprul, aluminiul sau alte metale. Dacă acoperişul metalic este inspectat periodic şi întreţinut corespunzător, proprietarii nu ar trebui să îşi facă griji în ceea ce privește durata lui de viaţă.

Acoperişurile metalice sunt uşor de instalat

Datorită durabilităţii, flexibilităţii şi cerinţelor minime de întreţinere, acoperişurile metalice cu îmbinare, în forma lor recentă, au căpătat tot mai multă popularitate. Acestea sunt rezistente la foc şi intemperii şi pot îmbrăca uşor orice stil şi formă de acoperiş. În plus, sunt uşor de instalat, ceea ce face ca manopera să fie mai puţin costisitoare.

Acoperişurile metalice cu îmbinare nu putrezesc, nu se deformează şi nici nu se fisurează. De obicei sunt realizate din metal reciclat, ceea ce le face ecologice şi prietenoase cu mediul. Acestea sunt disponibile în varianta de cupru, aluminiu, oţel zincat, inox sau alte metale, fiecare cu aspect şi beneficii unice.

Acoperişurile metalice sunt o investiţie inteligentă

Acoperişurile metalice oferă pe lângă rezistenţă, stil şi valoare imobilului. Acestea se găsesc într-o mare varietate de culori, modele şi texturi, ceea ce oferă proprietarilor posibilitatea de a găsi exact ceea ce îşi doresc.

Datorită faptului că sunt rezistente la grindină, foc, cutremure şi vânturi puternice, sunt o alegere inteligentă şi de durată. Un indiciu al durabilităţii acoperişurilor metalice îl reprezintă garanţia pe care producătorul o oferă şi care poate fi de până la 50 de ani.

Acoperişul metalic te ajută să faci economii pe termen lung

Pe lângă faptul că se pot găsi într-o mare varietate de modele şi culori şi pot imita lemnul, ardezia, ţigla sau şindrila, acoperişurile metalice, chiar dacă sunt o investiţie iniţială mai mare, în timp vin cu numeroase beneficii financiare.

Acest lucru este posibil pentru că sunt mult mai eficiente din punct de vedere energetic şi duc la scăderea facturilor, dar şi pentru că sunt o investiţie pentru o perioadă îndelungată. În plus, sunt rezistente şi se întreţin uşor. De aceea, un acoperiş metalic, chiar dacă va costa mai mult la început, în timp se va dovedi o investiţie care te ajută să economiseşti pe termen lung.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *