Copiii sau banii?

Copiii sau banii?

Numărul copiilor părăsiți de părinți, emigrați în speranța unui trai mai bun este în continuă creștere în România. Și a ajuns deja la peste 500.000! Știu și eu, și cred că știți și voi destui copii lăsați în urmă de niște mame și tați aruncați departe de nădejdea unui salariu mai bun (mai bun decât deloc) câștigat la mii de kilometri de casele lor. Copii cu priviri triste și cu zâmbete calde, suflete care se agață de tine în cautarea unei mângâieri, care te privesc drept în ochi și-ți spun cu un soi de mândrie tristă că “mama e în Spania”, ori că “tata e în Italia la muncă”. Dacă ai minte, îți reprimi întrebarea firească “și ție nu ți-e dor de ei?” și te întrebi doar în sinea ta “cât de mare le poate fi disperarea acelor oameni de-or putea sta departe de așa un copil dulce ca tine?”. Și schimbi vorba. Le dai o ciocolată, le spui că au ochi frumoși și că-i mai aștepți pe la tine, că ai mereu ceva bun ascuns într-un sertar din bucătărie.
În satul unde eu și soțul meu ne imaginăm casuța noastră din povești, am privit în ochii unor astfel de copii. M-am jucat cu ei, le-am dat mingea rătăcită în curtea noastră, i-am îmbiat cu bomboane și le-am strecurat uneori și bănuți în mânuțele mici și murdare ca să-și cumpere o înghețată. Sunt singuri în adâncul inimii lor și aparent veseli, ca oricare copil fără griji. Se joacă, strigă, aleargă, râd și nimic nu pare să le tulbure zilele.
Dar eu știu că nu-i așa.
Știu că vorbesc în mintea lor cu mama și-i spun că-i doare că n-a fost și ea de ziua lor, ori că s-au lovit la genunchi și-i doare piciorușul. Și că n-a fost nimeni să-i dea “na! na!” mesei rele de care s-au lovit. Nici când au avut febră nu le-a răcorit mama frunțile arzânde și nu i-a cocoloșit nici tata când tovarășul de joacă i-a împins și-au căzut.
Ce facem cu inimioarele încercate de dureri de om mare ale acestor copii?
Cum ne îngrijim de traumele unui singurătăți prea timpuriu învățate de acești îngeri nevinovați?
Cum prevenim instalarea unei întristări de neuitat in adâncul sufletelor acestor copii?
Asta măcar până vom reuși să schimbăm ceva în țara asta.Aici, la noi acasă, unde sărăcia e mai greu de suportat decât dorul.

foto: euractiv.ro

Carmen Voinea-Răducanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *